Toți avem puteri nebănuite de supererou… e nevoie doar de puțină magie ca să le scoatem la suprafață. Billy Batson, de exemplu, nu trebuie decât să spună „SHAZAM!” astfel încât, dintr-un adolescent isteț de 14 ani să devină un ditamai supereroul, grație atingerii magice a unui vrăjitor. Un suflet de copil într-un corp superdotat, Shazam profită de puterile sale exact așa cum ar face orice adolescent: se distrează folosindu-le! Poate zbura? Poate vedea prin pereți? Poate produce fulgere cu mâinile? Poate sări peste teste? Shazam va testa limitele abilităților sale cu naivitatea și bucuria unui copil. Însă va trebui să învețe rapid să își stăpânească puterile pentru a face față confruntării cu forțele distrugătoare ale dr. Thaddeus Sivana (Mark Strong).
Filmul Sonic ariciul urmărește peripețiile lui Sonic în încercările lui de a trece cu bine de dificultățile vieții de pe Pământ, împreună cu noul său prieten, Tom Wachowski. Sonic și Tom își unesc forțele pentru a-l opri pe diabolicul dr. Robotnik, care vrea să îl captureze pe Sonic și să-i folosească superputerile pentru a domina lumea.
The Greatest Showman on Earth celebrează naşterea show-business-ului şi ni-l prezintă pe vizionarul care, apărut de nicăieri, a reuşit să creeze un spectacol devenit celebru în întreaga lume. Hugh Jackman este P.T. Barnum, supranumit Omul spectacol, fondator al circului ambulant Ringling Bros. and Barnum & Bailey Circus.
Joy Newsome, cunoscută și drept Ma, este ținută captivă împreună cu băiețelul ei în vârstă de doar cinci ani într-un șopron din grădină. Totul a început în momentul în care Old Nick a păcălit-o pe Ma să îl ajute să găsească un câine ce se pierduse. Ea a fost răpită atunci și adusă în „Cameră” - șopronul din grădina casei lui Old Nick. Șapte ani mai târziu, Ma și Jack sunt încă prizonieri în acea Cameră și își doresc nespus să scape de acolo.
Cel mai cunoscut monstru din lume se întoarce în filmul de acțiune Godzilla, o producție Warner Bros. Pictures și Legendary Pictures. Noul regizor vizionar Gareth Edwards (Monștrii) prezintă o poveste impresionantă despre curaj și armistițiu în fața forței copleșitoare a naturii, în care Godzilla restituie echilibrul în timp ce omenirea este neputincioasă.
Când Alita se trezește fără să-și amintească cine este, într-o lume din viitor pe care nu o recunoaște, ea este luată de Ido, un medic binevoitor care își dă seama că undeva în acest corp de cyborg abandonat se află inima și sufletul unei tinere cu un trecut extraordinar. În timp ce Alita învață să-și trăiască noua viață pe străzile rău famate ale orașului Iron, Ido încearcă să o protejeze de trecutul ei misterios, în timp ce noul ei prieten Hugo o ajută să-și recapete memoria. Dar atunci când forțele mortale și corupte care conduc orașul vin după Alita, ea descoperă un indiciu din trecutul ei – că are abilități unice de luptă încât nimic nu o va putea opri. Dacă ar putea stăpâni aceste abilități, ar putea fi salvarea prietenilor, a familiei și lumii în care a crescut.
Când echipajul lui Enterprise este chemat înapoi acasă, află că o putere de neoprit a instituit teroarea din interiorul propriei lor organizații, aruncând în aer întreaga flotă alături de tot ceea ce reprezenta ea și lăsând lumea noastră într-o situație de criză. Având propriile conturi de reglat, Căpitanul Kirk pornește o vânătoare de capete într-o zonă de război cu misiunea de a da de urma celui ce este sursa armelor de distrugere în masă. Pe măsură ce eroii noștri sunt propulsați pe tabla acestui epic joc de șah al vieții și al morții, dragostea va fi pusă la încercare, prieteniile se vor destrăma și va fi nevoie de sacrificii pentru protejarea singurei familii a lui Kirk: echipajul său.
În Equalizer, Denzel Washington îl joacă pe McCall, un bărbat care crede că și-a pus trecutul misterios în urmă și s-a dedicat începutului unei vieți noi, liniștite. Dar când McCall o întâlnește pe Teri, o fată tânără aflată sub controlul gangsterilor ruși ultra-violenți, nu mai poate sta fără să facă nimic - trebuie să o ajute. Înarmat cu abilități ascunse care-i permit să servească răzbunarea împotriva oricui care ar brutaliza pe cei neajutorați, McCall iese din pensionarea sa auto-impusă și își găsește dorința pentru dreptate reaprinsă. Dacă cineva are o problemă, dacă sorții sunt stivuiți împotriva lor, dacă nu au altundeva să se întoarcă, McCall îi va ajuta. El este Equalizer.
Când patru outsideri observă ceea ce marile bănci, media și guvernul refuză să vadă, și anume, iminența colapsului economiei globale, au o idee de geniu: să parieze împotriva băncilor. Investițiile lor extrem de îndrăznețe îi vor duce în culisele sumbre ale sistemului bancar, unde vor fi nevoiți să se îndoiască de oricine și de orice.
În filmul Planeta Maimuțelor: Războiul, al treilea capitol din cea mai recunoscută și apreciată franciză, Cesar și armata sa de maimuțe sunt forțate să intre într-un conflict mortal cu o armată de oameni condusă de un colonel nemilos. După ce maimuțele suferă pierderi inimaginabile, Cesar se luptă cu instinctul său întunecat și începe propria misiune de răzbunare. Cum această aventură îi aduce față în față, Cesar și colonelul luptă unul împotriva celuilalt determinând soarta ambelor specii și viitorul planetei.
Xander Cage, fost sportiv devenit agent guvernamental, e forțat să iasă din exilul autoimpus și să pornească într-o cursă pe viață și pe moarte pe urmele lui Xiang și al echipei extrem de periculoase conduse de acesta, pentru a smulge din mâinile lor o armă cu numele de cod “Cutia Pandorei”, care, odată activată, nu mai poate fi oprită, și care amenință să distrugă lumea așa cum o cunoaștem. Xander își recrutează o echipă formată din indivizi dornici de adrenalină și descoperă o conspirație ale cărei hățișuri duc până la cele mai înalte niveluri din guvernele internaționale.
Când un mărunt traficant de iarbă îndatorat furnizorului său e de acord să aducă un transport din Mexic, își creează o acoperire cu ajutorul unei familii false.
În anul 2154, omenirea este împărțită în două clase sociale: cei extrem de bogați, care trăiesc lipsiți de griji pe stația spațială Elysium și restul oamenilor, prizonieri pe un Pământ suprapopulat, cu resursele naturale epuizate. Disperați, aceștia din urmă ar face orice ca să scape de sărăcia și mizeria în care trăiesc. Singurul care ar putea aduce egalitate între aceste cele două lumi este Max, care este nevoit să accepte o misiune periculoasă și ieșită din comun. Riscându-și viața, el se va duce pe Elysium, unde va avea de înfruntat forțele de represiune conduse de Secretarul Delacourt. Dacă reușește să-și ducă la bun sfârșit misiunea, Max își va salva nu numai propria viață, ci și pe a altor milioane de oameni de pe Pământ.
Odată cu dezmembrarea unității IMF și cu Ethan rămas fără sprijin oficial, echipa se confruntă acum cu o rețea de agenți extrem de bine pregătiți numită Sindicatul. Acești agenți operativi sunt deciși să creeze o nouă ordine mondială printr-o serie de atacuri teroriste din ce în ce mai agresive. Ethan își adună echipa și își unește forțele cu Ilsa Faust, agent britanic renegat, care e posibil să fie membră a Națiunii Secrete, sau poate nu... Așa începe cea mai imposibilă misiune de până acum a lui Ethan Hunt.
Bella se trezește din nou înconjurată de pericol, în timp ce orașul Seattle este devastat de un șir de crime misterioase, iar un vampir rău intenționat își continuă căutarea de răzbunare. În mijlocul tuturor, ea este forțată să aleagă între dragostea ei pentru Edward și prietenia ei cu Jacob, știind că decizia ei are potențialul de a aprinde lupta fără vârstă dintre vampiri și vârcolaci. Odată cu apropierea rapidă de absolvire, Bella se confruntă cu cea mai importantă decizie din viața ei.
Bazat pe o poveste adevărată, Discursul regelui descrie relația de prietenie care se leagă între cel care avea să devina regele George al VI-lea și Lionel Longue, un logoped mai puțin obișnuit. Chinuit de dificultatea de a articula cuvintele și, prin urmare, și de teama de a apărea în public, George se vede nevoit să facă față îndatoririlor regale după ce fratele sau abdică în urma unui mariaj nedorit de casa regală. Cel care îl vă ajuta să-și articuleze gândurile fară probleme în fata națiunii și să conducă țara prin cel de-al doilea Război Mondial este excentricul Lionel, un logoped care face apel la metode bizare, dar cu rezultate miraculoase.
Răul revine la suprafață în Derry sub îndrumarea regizorului Andy Muschietti care aduce laolaltă din nou membrii Clubului de tocilari - adulți și adolescenți - în locul unde totul a început. Un film care a redefinit și depășit genul, „It” a devenit parte a culturii și mentalității perioadei, precum și producția horror cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Pentru că odată la 27 de ani răul revine în orașul Derry, în Capitolul 2 cei cinci copii plecați pe drumuri diferite se reunesc la aproape trei decenii de la nefastele evenimente.
Ghinioniștii Phil, Stu și Alan au din nou probleme. Finalul trilogiei nu mai păstrează "rețeta" primelor două părți, cei trei eroi ținându-se departe de nunți și dezlănțuite petreceri ale burlacilor. Ei vor ajunge în Mexic, iar printre aventurile lor se numără o dementă colaborare cu dezlănțuitul Leslie Chow!
Jucătorii se întorc în Jumanji ca să-l salveze pe unul dintre ai lor, dar nimic nu este cum se așteaptă. Ei au parte de aventuri neobișnuite în timp ce încearcă să scape din cel mai periculos joc.