1066405 filme 572119 celebrități 80009 trailere 18947 recenzii

Filme 2010-2020


Mașini 2 - Cars 2 (2011)
6.1
2011
Totul începe atunci când Lightning decide să participe la Grand Prix-ul Mondial și pornește alături de prietenii săi în ceea ce va deveni aventura vieții lor. Grație acestui concurs, personajele ajung să călătorească în țări precum Italia, Marea Britanie sau Japonia, iar diferențele culturale de care aceștia se izbesc dau naștere multor situații comice. Dar, de data aceasta, cursele de mașini nu mai constituie subiectul central al poveștii. Și asta datorită lui Mater, care se trezește în mijlocul unei operațiuni secrete în care el însuși este spionul principal. Astfel este prins într-o cursă incredibilă pe străzile Japoniei și Europei, în mijlocul unei aventuri pline de peripeții, tractat de prietenii lui și urmărit de o lume întreagă.
Assassin’s Creed: Codul Asasinului - Assassin's Creed (2016)
5.3
2016
Marcat de tragedie la o vârstă fragedă, Cal Lynch este un condamnat la pedeapsa capitală, care primește o neașteptată șansă de a trăi datorită activităților misterioase ale Abstergo Industries. Printr-o tehnologie revoluționară care deblochează amintirile genetice din ADN-ul său, Cal este trimis înapoi în timp, în Spania secolului al XV-lea. Acolo, el trăiește experiențele rudei sale îndepărtate, Aguilar de Nerha, un membru al unei societăți secrete denumită Asasinii, care luptă pentru protejarea liberului arbitru de Cavalerii Templieri avizi de putere. Transformat de trecut, Cal începe să dobândească capacitățile fizice și cunoștințele necesare pentru a demola organizația opresivă a Cavalerilor Templieri în prezent.
Eroi de sacrificiu - The Expendables (2010)
6.3
2010
Barney Ross conduce o bandă de mercenari cu înaltă calificare, incluzând iubitorul cuțitului Lee Christmas (Crăciun), un expert în arte marțiale, specialist în arme grele, demolator și un lunetist necontrolat. Când grupul este delegat de Misteriosul Dl. Church (Biserică) pentru asasinarea dictatorului unei mici insule din America de Sud, Barney și Lee vizitează locația de la distanță pentru a-și cerceta opoziția și a descoperi adevărata natură a conflictului care devorează orașul.
Animale de noapte - Nocturnal Animals (2016)
6.8
2016
O poveste într-o poveste: Susan primește un manuscris de la fostul soț, pe care l-a părăsit în urmă cu 20 de ani, acesta cerându-i opinia. Manuscrisul „Animale de noapte” urmărește un bărbat, plecat în vacanță cu familia, sfârșind tragic. Povestea continuă cu Susan, trezindu-se cu amintiri din primul mariaj și confruntându-se cu un adevăr întunecat despre ea.
Cincizeci de umbre întunecate - Fifty Shades Darker (2017)
2.7
2017
În timp ce Christian (Jamie Dornan) se luptă cu demonii interiori, Anastasia (Dakota Johnson) trebuie să se confrunte cu furia și invidia femeilor care au fost înaintea ei. "Darker" prezintă povestea Anastasiei care, la insistențele lui Christian, acceptă să se împace cu acesta. În încercarea de a-și reclădi relația cu bărbatul iubit, Anastasia este prinsă într-un vârtej de intrigi și întâmplări care o pun în cele din urmă în fața celei mai importante decizii.
MEG: Confruntare în adâncuri - The Meg (2018)
5.4
2018
Submarinul unei echipe de cercetatori este atacat de o creatură marină uriaşă, despre care se ştia că dispăruse, iar acum a rămas avariată pe fundul Pacificului, fără posibilitate de ieşire pentru echipaj. Cu puţin timp la dispoziţie, Jonas Taylor - scafandru profesionist expert în salvări - este recrutat pentru a conduce misiunea de salvare a cercetătorilor şi a întregului ocean de ameninţarea imparabilă a unui rechin gigant preistoric, cunoscut sub numele de Megalodon. Ceea ce nimeni nu îşi putea imagina este faptul că Taylor a mai întâlnit monstrul în urmă cu câţiva ani, în timpul unei expediţii în adâncul oceanului. Acum, împreună cu Suyin, acesta trebuie să îşi înfrunte frica şi să-şi rişte viaţa pentru a salva situaţia, chiar cu riscul de a se lovi din nou de cel mai mare prădător din toate timpurile.
Viața secretă a lui Walter Mitty - The Secret Life of Walter Mitty (2013)
6.8
2013
Walter Mitty, un manager de negative timid, visează mereu la o viață mai puțin plictisitoare, însă o aventură adevărată îi arată că nu-i ușor să fii erou.
Moştenire diabolică - Hereditary (2018)
8.0
2018
După decesul subit al lui Ellen, capul familiei Graham, fiica ei începe să descopere o serie de secrete întunecate ale bătrânei care acum afectează armonia întregului cămin. Cu cât află mai multe, cu atât se văd cu toţii mai prinşi fără scăpare în sinistrul destin moştenit. Cu o intuiţie autentică, regizorul şi scenaristul Ari Aster transpune pe marile ecrane viziunea de coşmar a decimării unei familii după o tragedie care conduce filmul horror către noi graniţe.
Epoca de gheață 4: Continente în derivă - Ice Age: Continental Drift (2012)
5.7
2012
Manny, Diego și Sid pornesc într-o altă aventură după ce continentul lor este pus în derivă. Folosind un aisberg ca navă, ei întâlnesc creaturi marine și se luptă cu pirații în timp ce explorează o lume nouă.
Ralph rupe netu' - Ralph Breaks the Internet (2018)
6.7
2018
“Ralph rupe netu: Ralph strică tot 2” lasă în urmă jocurile video ale domnului Litwak, pentru a se aventura în lumea necartografiată, neîngrădită și incitatoare a internetului-ce ar putea sau nu să supraviețuiască ravagiilor provocate de Ralph. Ralph, cunoscutul personaj negativ de joc video, împreună cu Vanellope von Schweetz, neadaptata sa camaradă, trebuie să riște totul, navigând prin lumea internetului, în căutarea unei piese de schimb, care să salveze Sugar Rush, jocul video al Vanellopei. Vârâți până peste cap în situații pe care nu le înțeleg, Ralph și Vanellope ajung să se bazeze pe cetățenii internetului - netățenii - ca să-i ajute să-și găsească drumul, inclusiv pe un antreprenor al unui website, pe nume Yesss, care e algoritmul de bază, inima și sufletul site-ului de tendințe “Buzztube.”
Agent provoKkKator - BlacKkKlansman (2018)
6.8
2018
Ron Stallworth, un poliţist afro-american din Colorado reușește să se infiltreze în Ku Klux Klan și devine chiar căpetenia filialei locale.
Pixelii: O aventură digitală - Pixels (2015)
6.3
2015
Când o rasă extraterestră interpretează greșit imagini din jocuri video clasice și atacă Pământul, președintele Will Cooper (Kevin James) apelează la prietenul său din copilărie Sam Brenner (Adam Sandler), pe atunci campion la jocuri video, pentru a elabora contraofensiva umană. Cu ajutorul altor împătimiți ai jocurilor (Peter Dinklage, Josh Gad), Sam va înfrunta extratereștrii, iar de priceperea sa depinde însuși viitorul umanității.
127 de ore - 127 Hours (2010)
6.3
2010
Povestea adevărată a aventurii remarcabile a alpinistului Aron Ralston de a se salva după ce un bolovan căzut i s-a izbit de braț și îl prinde într-un canion izolat din Utah.
Valerian și orașul celor o mie de planete - Valerian and the City of a Thousand Planets (2017)
6.9
2017
În secolul al 28-lea, Valerian și Laureline sunt agenţi speciali însărcinaţi cu menținerea ordinii pe teritoriile umane. Trimişi din partea Ministrului Apărării, cei doi se angajează într-o misiune către Alpha, o metropolă în continuă expansiune, în care speciile din întregul univers s-au strâns de-a lungul secolelor pentru a-şi împărtăşi cunoștințele, inteligența și culturile. În centrul metropolei Alpha se află o forță întunecată misterioasă, care amenință existența pașnică a Orașului celor O Mie de Planete, iar Valerian și Laureline trebuie să se grăbească pentru a identifica amenințarea și pentru a proteja nu numai Alpha ci și viitorul universului.
Ted 2 (2015)
3.7
2015
John Bennett își urmează calea spre vârsta adultă alături de prietenul său nedespărțit Ted. Ursulețul de pluș s-a căsătorit cu Tammy-Linn. Acum, cuplul își dorește cu ardoare să aibă un copil. Ted îi cere lui John sa fure sperma celebrului jucător de fotbal american, Tom Brady pentru că soția lui să poată rămâne însărcinată. Tammy-Linn naște însă pentru ca un judecător să accepte ca Ted să aibă custodie deplină asupra copilului, acesta va trebui să dovedească că este o persoană adevărată, o ființă umană. Lucru deloc ușor de realizat pentru Ted…
Percy Jackson și olimpienii: Hoțul fulgerului - Percy Jackson & the Olympians: The Lightning Thief (2010)
6.0
2010
Adus într-o tabără specială pentru zei în pregătire, un tânăr de 17 ani care abandonează școala după ce descoperă că este fiul pe jumătate om al lui Poseidon, pornește într-o călătorie cu un satir/protector și fiica Atenei, ca să-și salveze mama răpită, să recupereze fulgerul furat al lui Zeus și să prevină un război mortal între zei.
Creed (2015)
7.0
2015
Filmul spune povestea lui Adonis Creed, nepotul rivalului în ring al lui Rocky Balboa, Apollo. Acesta ajunge sub tutela bărânului Rocky, deși acceptă cu greu să îl aibă ca mentor.
Omul din întuneric - Don't Breathe (2016)
7.3
2016
E bogat și orb și pare ținta perfectă pentru un jaf. Dar totul ia o turnură diferită când trei hoți adolescenți se trezesc prinși într-o cursă mortală.
Train to Busan (2016)
8.5
2016
Când un virus zombi împinge Coreea într-o stare de urgență, cei prinși într-un tren expres către Busan trebuie să lupte pentru propria lor supraviețuire.
Shrek pentru totdeauna - Shrek Forever After (2010)
7.0
2010
După ce te-ai luptat cu un dragon malefic, ai salvat o prințesă frumoasă, dar și regatul socrilor tăi, ce mai poți tu să faci, ca un căpcăun adevărat ce ești? Păi, dacă te cheamă Shrek, ce altceva, decât să ajungi un soț cuminte și devreme acasă. În loc să mai bage în sperieți sătenii, așa cum avea obiceiul s-o facă înainte, Shrek se mulțumește acum să dea autografe pe furcile acestora. Cum de i-a pierit răgetul? Tânjind după zilele în care se simțea ca un căpcăun “adevărat”, Shrek e ademenit să semneze un pact cu șmecherul și alunecosul Rumpelstiltskin. E aruncat, astfel, într-o versiune alternativă și complet cu susul în jos a regatului Far Far Away, unde căpcăunii sunt vânați, Rumpelstiltskin este rege, iar Shrek și Fiona nu s-au întâlnit niciodată. Acum, stă în puterile lui Shrek să întoarcă lucrurile așa cum au fost, ca să-și salveze prietenii, să-și facă lumea înapoi, așa cum era, și să-și recâștige Unica sa Iubire.
Noi - Us (2019)
6.6
2019
Liniştea unei familii devine haos când dublurile lor le bat la uşă şi încep să îi terorizeze.
Viață, primele semne - Life (2017)
5.8
2017
Life/Viaţa - primele semne este un terifiant thriller ştiinţifico-fantastic în care o echipă de oameni de ştiinţă aflaţi la bordul unei staţii orbitale internaţionale trec brusc de la interesul pentru descoperirile ştiinţifice la o spaimă viscerală atunci când descoperă o formă de viaţă care se dezvoltă rapid şi care a cauzat extincţia vieţii pe planeta Marte, iar acum ameninţă atât echipa cât şi însăşi viaţa pe Pământ. Life porneşte de la o reuşită ştiinţifică extraordinară: o capsulă de pe Marte este recuperată pe o staţie spaţială, iar cercetătorii descoperă că aceasta conţine prima dovadă de viaţă extraterestră. Doar că organismul se dezvoltă neaşteptat şi curând se va dovedi extrem de inventiv mai întâi în a evada din spaţiul închis unde era studiat şi apoi în a ucide membrii echipajului.
Miezul nopții în Paris - Midnight in Paris (2011)
7.5
2011
Miezul nopții în Paris este o comedie romantică al cărei decor este Parisul, unde o familie aflată acolo pentru afaceri și doi tineri logodiți care urmează să se căsătorească în toamnă trăiesc o experiență care le va schimba viaţa pentru totdeauna. E despre un tânăr îndrăgostit de Paris și despre iluzia generală că, dacă ne schimbăm viața, schimbarea va fi cu siguranță în bine.
Țeapă în stil american - American Hustle (2013)
6.5
2013
“Țeapă în stil american" este un film plasat în lumea interlopă din New Jersey și spune povestea lui Irving Rosenfeld, un mafiot genial, care, împreună cu la fel de vicleana și seducătoarea sa parteneră, Sydney Prosser, vor fi obligați să lucreze pentru un agent FBI. Richie DiMaso, căci despre el este vorba, este un agent FBI neînduplecat, care nu acceptă niciodată un ”nu” drept răspuns și are întotdeauna metodele lui pentru a obține ceea ce dorește. El îi împinge pe cei doi infractori într-o schemă care este, de fapt, o capcană întinsă mafiei din New Jersey.