Doi băieți se întâlnesc, se împrietenesc și se îndrăgostesc. Charlie, un tânăr blând, și Nick, pasionat de rugby, se întâlnesc la liceu și, în scurt timp, descoperă că prietenia lor neașteptată se transformă într-o idilă surprinzătoare. Charlie, Nick și cercul lor de prieteni pornesc în călătoria universală a autocunoașterii și acceptării de sine, susținându-se unul pe celălalt în încercarea de a-și descoperi adevărata identitate.
Elio, un adolescent din anii '80, plănuiește să-și petreacă vara, ca de obicei, în vila superbă a părinților săi, din nordul Italiei. Însă vizita celui mai nou asistent cercetător din echipa de arheologi a tatălui său îi provoacă sentimente neașteptate.
Elias (14 ani) se simte atras de noul său vecin Alexander (14). Curând își dă seama că este cu adevărat îndrăgostit pentru prima dată. Interacțiunile cu prietenii săi și familia aduc mai multe întrebări decât răspunsuri. Confuz de sentimentele sale care tot cresc, Elias încearcă să facă ordine în haosul interior pentru a dovedi că merită inima lui Alexander.
Amplasată în fermecătorul oraș Stars Hollow, Connecticut, serialul urmărește viețile captivante ale lui Lorelai și Rory Gilmore, o pereche mamă / fiică care au o relație la care doar visează majoritatea oamenilor.
Un tânăr Peter Parker/Omul - Păianjen (Tom Holland), care a debutat în Captain America: Civil War, intră în Universul Cinematografic Marvel, jucând rolul titular din Omul-păianjen: Întoarcerea acasă. Adorat de o lume întreagă, Spider-Man este cel mai popular personaj de benzi desenate din istorie şi bijuteria coroanei pentru Marvel comics, spun realizatorii. Acum, el revine într-o nouă versiune, proaspătă şi hazlie, produsă de Marvel Studios, care îl aduce pe Peter Parker pentru prima dată pe ecran alături de eroii Universului Cinematografic Marvel.
Când Bella Swan se mută într-un orășel mic în nord-estul Pacificului pentru a trăi cu tatăl ei, ea începe școala și îl întâlnește pe antisocialul Edward Cullen, un coleg de clasă misterios care care se dezvăluie a fi un vampir de 108 ani. În ciuda avertizărilor repetate ale lui Edward, Bella nu se poate abține de a se îndrăgosti de el, o mișcare fatală care-i pune în pericol propria viață când un grup de sugători de sânge provoacă clanul familiei Cullen.
Bazată pe evenimente reale, povestea remarcabilă sărbătorește cum un oraș plin de fricțiuni și neîncredere se reunește în armonie triumfală. După ce și-a condus echipa în 15 sezoane câștigătoare, îndrăgitul antrenor de fotbal Bill Yoast (Will Patton) e demis și înlocuit de durul Herman Boone (Washington). Cum cei doi bărbați își depășesc diferențele și transformă un grup de tineri ostili în campioni e un portret remarcabil al curajului și perseverenței. Tu și familia ta nu-i vei uita niciodată pe titani!
După ce organizează o întâlnire pentru doi profesori, Cher este în vârful a piramidei popularității școlii, în calitate de pețitoare de succes, până când lumea ei se destramă la sosirea neașteptată a doi tipi arătoși.
În prima zi la noua școală la care merge, Cameron se îndrăgostește imediat de Bianca, frumoasa fată a visurilor sale. Singura problemă este că Bianca nu are voie să iasă la întâlniri cu băieți ... până când Kate, sora ei mai mare, o tânără foarte temperamentală, cu care nimeni nu vrea să iasă, nu-și găsește pe cineva. Încercând să rezolve problema, Cameron pune ochii pe singurul tip care ar putea să fie o pereche pentru Kate: un misterios băiat rău (Heath Ledger) cu propria reputație neplăcută.
Acțiunea filmului urmărește senzaționala poveste dintre tânărul Daniel și părintele său spiritual Miyagi care îl învață cum sa devină mai puternic și mai disciplinat, dezvăluindu-i tainele artelor marțiale și ale vitejilor samurai.
Ken Carter, un antrenor de baschet controversat, pune școala pe primul loc și trece pe banca de rezerve echipa invincibilă, dar cu rezultate slabe la învățătură.
In High School Musical 3: Senior Year, elevii de liceu Troy si Gabriella se confrunta cu viitorul lor, care i-ar putea separa acum, odata cu admiterea pentru facultate. Reticenti in fata terminarii acestui al 4-lea an de liceu, Troy, Gabriella si restul grupului Wildcats pregatesc un nou muzical mai elaborat, care sa marcheze aceste noi schimbari cu care se vor confrunta, reflectand in acelasi timp toate experientele acestora, sperantele lor, dar si frica de necunoscut pentru viitorul care ii asteapta pe fiecare in parte. Practicand noi stiluri de muzica si exersand diverse stiluri de dans, in numere care mai de care extravagante, acesti tineri isi vor scoate in evidenta tot talentul lor, in acest spectacol de muzica si dans, care va fi ultimul lor moment impreuna, inainte de a-si spune cu totii la revedere in toamna.
În timpul unei călătorii obișnuite prin spațiu, către o nouă planetă, doi pasageri, aflați într-o stare indusă de somn, se trezesc cu 90 de ani mai devreme decât trebuia, atunci când nava lor se defectează. Acum, Jim și Aurora își dau seama că vor trebui să trăiască tot restul vieții la bordul navei, care, ce e drept, le asigură condițiile cele mai bune de trai. Ei încep să se simtă atrași unul de celălalt și apoi să se îndrăgostească... până când descoperă că nava se află în mare pericol. Viețile a 5.000 de pasageri adormiți se află în mâinile lor. Numai Jim și Aurora îi vor putea salva.
Ultimele dorințe ale unei mame îi trimit pe gemenii Jeanne și Simon într-o călătorie în Orientul Mijlociu în căutarea rădăcinilor lor încurcate. Adaptat după piesa apreciată a lui Wajdi Mouawad, filmul spune povestea puternică și emoționantă a călătoriei a doi tineri adulți în miezul urii adânc înrădăcinate, războaie nesfârșite și dragoste durabilă.
Aceasta e povestea lui William, un băiat de 15 ani, care e angajat de revista Rolling Stone pentru a scrie un articol despre Stillwater, o formație rock care se afla în ascensiune. Astfel, el speră să scrie reportajul vieții lui.
Art, Ben și Joe, trei vârstnici care locuiesc la azil descoperă o piscină nepăzită dintr-o casă vecină, unde fac baie nestingheriți. Si mai interesant, realizează că după fiecare baie se simt mai revigorați și întineriți din punct de vedere fizic, astfel că își cheamă și prietenii ca să testeze și ei apele. Ei însă nu știu că secretul reîntineririi lor îl reprezinta niște coconi de origine extraterestră luați de pe fundul oceanului și depozitați temporar în piscină, urmând a fi duși înapoi pe planeta Anterea de către un grup de extratereștri. Aceștia vin pe Pământ sub chip omenesc și reușesc să lege prietenii cu vârstnicii dornici de reîntoarcere la tinerețe, această relație strânsă devenind un scop în sine, pe lângă recuperarea, salvarea și transportarea coconilor în siguranță înapoi pe planeta lor.
Vara, într-o suburbie a Parisului. Marie, Anne și Floriane au 15 ani. Drumurile lor se întâlnesc pe coridoarele piscinei locale, unde dragostea și dorința își fac o dramatică apariție. Cele trei fete trebuie să se descurce cu pubertatea, cu atracția sexuală, iar două dintre ele sunt apăsate de propria virginitate. Marie cea tăcută și neîncrezătoare, timidă și ștearsă, e prietenă cu Anne, care e mai plinuță și impulsivă, care a decis că Francois va fi primul ei iubit.
"La giovinezza" spune povestea a doi bătrâni prieteni - un dirijor și compozitor, pe de o parte, și un regizor, pe de altă parte -, care se gândesc la cât timp le-a mai rămas de trăit, în timp ce își petrec vacanța în Munții Alpi. Filmul urmărește eforturile celor doi de a se întoarce la cariera lor, precum și relațiile pe care le au cu copiii lor, dar și modul în care aceștia interacționează cu ceilalți oaspeți ai hotelului la care sunt cazați.
Un film psihologic despre un băiat în vârstă de opt ani, pe nume Cole Sear care crede că poate vedea în lumea morților. Un psiholog de copii pe nume Malcolm Crowe vine la Cole să-l ajute să se descurce cu această problemă,aflând mai târziu că el într-adevăr poate vedea fantomele oamenilor morți.
La sfârșitul anilor ’50, într-o școală de elită din Noua Anglie un profesor de literatură non-conformist își învață elevii să se abată de la litera cărții și să dea frâu liber pasiunilor. La început timorați și obișnuiți să respecte regulile rigide care le ordonează viața la școală și acasă, băieții sunt reticenți la cerințele acestui profesor excentric care îi împinge să rupă din manuale paginile cu comentarii stupide sau să se urce pe bănci ca să privească viața din alt unghi... Încetul cu încetul se lasă însă seduși de stilul și învățăturile lui (Trăiește clipa! Trăiește ziua! Trăiește o viață extraordinară!), prinzând curaj să se exprime liber și să își urmeze visurile. Una dintre pasiunile lor e desigur poezia și astfel descoperă că profesorul lor, care în adolescență învățase la aceeași școală, făcuse parte din Cercul poeților dispăruți, un cenaclu misterios format din elevi îndrăzneți.
O fotografă încearcă să câștige afecțiunea copiilor logodnicului ei, dar nu reușește să depășească disprețul mamei lor. Până când un diagnostic schimbă totul.
Timp de peste un deceniu, criminalul condamnat Jeffrey Dahmer a ucis 17 adolescenți și tineri. Cum a reușit acesta să scape de arestare atât de mult timp?
Bazat pe povestea adevărată a legendarului analist criptografic Alan Turing, filmul înfățișează cursa contra timp a lui Turing și a echipei sale uimitoare de spărgători de coduri la școala guvernamentală top-secretă de coduri și cifruri a Marii Britanii, în timpul celor mai negre zile din cel de-al doilea război mondial.
Povestea reală a unei prietenii improbabile dintre un pianist de culoare şi un italo-american dur pe care cel dintâi îl angajează ca şofer şi asistent personal. Unde? În America anilor '60, unde rasismul şi prejudecăţile încă erau o normalitate.
Este o celebrare a legendarei trupe Queen, a muzicii lor și a liderului extraordinar al formației, Freddie Mercury, care a sfidat stereotipurile și a distrus convențiile, devenind unul dintre cei mai iubiți artiști de pe planetă. Filmul urmărește ascensiunea meteorică a trupei prin melodiile lor iconice și sunetul revoluționar, apropierea de colaps a formației pe măsură ce stilul de viață al lui Mercury scapă de sub control, dar și reuniunea lor triumfătoare în ajunul concertului „Live Aid”, unde Mercury, care se confruntă cu o boală amenințătoare, conduce trupa într-una dintre cele mai puternice performanțe din istoria muzicii rock.
Răul revine la suprafață în Derry sub îndrumarea regizorului Andy Muschietti care aduce laolaltă din nou membrii Clubului de tocilari - adulți și adolescenți - în locul unde totul a început. Un film care a redefinit și depășit genul, „It” a devenit parte a culturii și mentalității perioadei, precum și producția horror cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Pentru că odată la 27 de ani răul revine în orașul Derry, în Capitolul 2 cei cinci copii plecați pe drumuri diferite se reunesc la aproape trei decenii de la nefastele evenimente.
În Mexico City, în anii 1950, William Lee, un expat american la 40 de ani, duce o viață solitar în mijlocul unei mici comunități americane. Cu toate acestea, sosirea în orașul lui Eugene Allerton, un tânăr student, îl determină pe William să stabilească în sfârșit o legătură semnificativă cu cineva.
Sookee este angajată în serviciul moștenitoarei Hideko, care trăiește o viață retrasă pe o proprietate luxoasă, cu unchiul ei extrem de dominant. Sookee păstrează însă un secret: este o hoață de buzunare recrutată de un șarlatan care se dă drept conte. Slujnica îl ajută să o seducă pe frumoasa moștenitoare și totul merge conform planului până la un punct, când între cele două femei se leagă o relație plină de erotism.
Lucy și Jane au fost cele mai bune prietene aproape toată viața și cred că știu totul una despre cealaltă. Dar când Jane anunță că se mută la Londra, Lucy dezvăluie un secret păstrat de mult timp. Pe măsură ce Jane încearcă să o ajute pe Lucy, prietenia lor este aruncată în haos.
Povestea urmărește evoluția unui suflet care se transformă de-a lungul câtorva secole dintr-un ucigaș într-un erou, modelându-se prin acțiune, mister, dramă și romantism. O singură faptă bună reverberează pentru a provoca o revoluție la sute de ani distanță în viitor.
Când Pete și Ellie decid că e timpul să-și facă o familie, ajung fără să vrea în lumea adopțiilor. Și, când ajung să cunoască un trio de frați, care include și o adolescentă năbădăioasă, își dau seama că nici nu au pornit bine „motoarele”, și sunt pe cale să scape frâiele din mână. Din acel moment, viața lor va fi un șir neîntrerupt de eforturi hilare de a învăța pe repede înainte ce înseamnă să fie părinți, în speranța că vor reuși să devină o familie, fie ea și de-a gata...
Un profesor de engleză izolat, care suferă de obezitate severă, încearcă să reia legătura cu fiica sa adolescentă înstrăinată pentru o ultimă șansă de mântuire.
Iubitul unei femei și fostul ei iubit își iau dreptatea în propriile mâini după ce aceasta devine victima unui violator. Pentru că unele acte nu pot fi anulate. Pentru că omul este un animal. Pentru că dorința de răzbunare este un impuls natural. Pentru că majoritatea crimelor rămân nepedepsite.
Izolată pe o proprietate îndepărtată, Claudia, în vârstă de 16 ani, își găsește lumea transformată atunci când o fată plină de spirit pe nume Grace se plimbă prin grădina ei.
Davis (Jake Gyllenhaal), un bancher de investiții ce se bucură de succes în carieră, se află într-un mare impas în plan personal după ce soția lui moare într-un accident de mașină. În ciuda insistențelor socrului său de-a se aduna și a-și trăi viața în continuare, Davis continuă să își plângă de milă. Ceea ce începe ca o scrisoare de reclamare a unei companii producătoare de automate se transformă într-o serie de scrisori. Acestea atrag atenția unui reprezentant al serviciului de relații cu clienții pe nume Karen (Naomi Watts) și, în ciuda poverilor emoționale și financiare pe care le are și ea de suportat, cei doi formează o conexiune neobișnuită. Cu ajutorul lui Karen și fiul ei Chris, Davis începe să reconstruiască, iar primul pas este demolarea trecutului.
Bazat pe aclamatul roman al autoarei Becky Albertalli, Love, Simon (2018) este o poveste despre călătoria palpitantă și tulburătoare de a te găsi și de a te îndrăgosti. Toată lumea merită o mare poveste de dragoste. Dar pentru Simon Spier, un adolescent de șaptesprezece ani, este puțin mai complicat: el este pe punctul de a-i spune familiei și prietenilor săi că este homosexual și că încă nu știe identitatea colegului anonim de care s-a îndrăgostit online. Într-o zi, unul dintre e-mail-urile lui ajunge pe mâini greșite, iar Simon începe să fie șantajat cu secretul său: el trebuie să-l ajute pe „clovnul” clasei să iasă cu fata pe care o place sau homosexualitatea lui va fi dezvăluită, împreună cu numele băiatului pe care îl place. Rezolvarea ambelor probleme poate fi hilară, înfricoșătoare și, desigur, îi poate schimba întreaga viață. Își va găsi oare Simon drumul spre fericire?
Când Cameron îşi pierde părinţii într-un accident de maşină, fata simte atât vină cât şi uşurare: nu vor afla niciodată că este lesbiană. Ani mai târziu, Cameron locuieşte cu mătuşa ei pocăită şi are o relaţie cu regina balului de absolvire. Când fetele sunt surprinse împreună, Cameron este trimisă la un centru de terapie care promite că poate “vindeca” adolescenţii de pornirile lor homosexuale.
Lara, o fată în vârstă de 15 ani, este hotărâtă să devină o balerină profesionistă. Sprijinită de tatăl ei, este acceptată la o școală nouă și începe să lucreze din greu. Frustrările și nerăbdarea adolescentei sunt amplificate când își dă seama că trupul ei nu se supune ușor disciplinei stricte deoarece s-a născut băiat.
Amal este orașul mic și neinteresant, lumea închisă în care un grup de adolescenți încearcă să se descopere. Povestea se țese în jurul singuraticei Agnes, în vârstă de șaisprezece ani, care de când s-a mutat în Amal nu și-a făcut niciun amic. Sentimentele ei pentru cea mai populară fată din școală, Elin, determină treptat schimbări mult așteptate în viețile lor.
Ellie Chu, o tipă isteață, dar lefteră, acceptă să scrie o scrisoare de dragoste pentru un sportiv. Nu se aștepta să-i devină amică și să le placă de aceeași fată.
Oscar a fost traumatizat de un atac homofobic brutal la care a fost martor când era copil și de divorțul părinților săi. Acum, trăind cu tatăl său dezordonat și fiindu-i teamă că ar putea fi el însuși homosexual, Oscar face tot ce poate pentru a-și suprima sexualitatea, evadând în lumea imaginației, acompaniat de hamsterul lui vorbitor, Buffy. Când îl întâlnește pe noul său coleg, Wilder, frumos și rebel, confuzia lui sexuală este amplificată de atracția copleșitoare și frica paralizantă. Dacă vrea să descopere adevărata fericire, lumea fantezistă și luxuriantă pe care Oscar o construise în jurul său trebuie să facă loc izbucnirii explozive de emoții reale.
În ciuda obstacolelor, Jamie, în vârstă de 16 ani, are curajul de a-și urma fabulos visul neconvențional în această poveste adevărată motivațională, transformată într-o senzație muzicală.