Peter Iepurașul, eroul neastâmpărat și aventuros care a captivat imaginația mai multor generații de cititori, interpretează rolul principal în această comedie contemporană. Conflictul lui Peter cu domnul McGregor ajunge la cel mai înalt nivel atunci când se luptă pentru a câștiga afecțiunea unei noi vecine, o femeie blândă care iubește animalele.
Îndurerat de dispariția mamei sale, Mahito, un băiat de 12 ani, întâlnește un stârc vorbitor, alături de care se aventurează într-o lume împărtășită de vii și morți. Acolo, viața își găsește un nou început. O fantezie din fascinanta minte a lui Hayao Miyazaki.
Tânăra Emily primește în dar un pui de cățel roșcovan care se va dovedi un câine magic: cu cât este mai iubit, cu atât el crește mai mare, și mai mare. Nu va trece mult timp până când apartamentul de oraș în care locuiesc va deveni neîncăpător, iar fetița va porni în aventura vieții ei, însoțită de unchiul său trăznit.
De generații, oamenii din orașul Jarului (Ember) au înflorit într-o lume uimitoare de lumini strălucitoare. Dar generatorul odată puternic al lui Ember eșuează, iar marile lămpi care luminează orașul încep să pâlpâie. Acum, doi adolescenți, într-o cursă împotriva timpului, trebuie să caute în Ember indicii care vor dezvălui misterul antic al existenței orașului, înainte ca luminile să dispară pentru totdeauna.
Carter e o fată obișnuită, foarte diferită de Rosalinda, o prințesă sud-americană. Fetele ajung împreună după ce tatăl lui Carter, agent în Programul de Protecție a Prințeselor, o salvează pe Rosie.
În „Epoca de gheață: Aventurile lui Buck Wild” continuă escapadele hilare ale mamiferelor preistorice îndrăgite de toți. Nerăbdători să se îndepărteze de sora lor mai mare, Ellie, aventuroșii frați oposumi Crash și Eddie pleacă în căutarea unui nou cămin. În scurt timp se trezesc blocați într-o peșteră uriașă. Odată salvați de Buck Wild, nevăstuica aventurieră cu un singur ochi, pleacă să salveze Lumea Pierdută de dinozaurii răufăcători.
Ani de zile au circulat povești despre un loc secret, aflat în mijlocul deșertului Nevada, cunoscut pentru fenomenele inexplicabile și lucrurile stranii văzute aici. Se numește Witch Mountain, iar când șoferul de taxi Jack Bruno (Dwayne Johnson) întâlnește doi adolescenți cu puteri supranaturale, care devin pasagerii săi, se trezesc azvârlit într-o aventură pe care nu și-o poate explica. Lucrând în echipă, Jack și tinerii săi pasageri descoperă că singura șansă de a salva lumea este să descifreze secretele ascunse de Witch Mountain, într-o adevărată cursă contra cronometru!
Dora, o tânără exploratoare, pornește, însoțită de câțiva prieteni, într-o aventură în căutarea părinților ei. Adolescenta nu doar că vrea să-și salveze părinții, dar și să afle povestea din spatele unui misterios oraș de aur dispărut.
O mică stație de cercetare din SUA la capătul lumii: Antarctica. Echipajul se pregătește deja să se întoarcă acasă când ambițiosul geolog Davis îl convinge pe cercetașul experimentat Jerry să plece într-o ultimă misiune. În timpul expediției riscante, el are încredere în câinii lui curajoși de sanie și în instinctele lor salvatoare. Când un front de furtună apare în mod neașteptat, stația poate fi evacuată doar cu avionul. Cu inima grea, Jerry trebuie să-și lase câinii iubiți în urmă. Dar promite să se întoarcă să-i ia. Pe măsură ce începe o luptă pe viață sau pe moarte pentru câini, Jerry face tot ce se poate pentru a-i salva...
Prima aventură animată cu Scooby-Doo pentru marele ecran este povestea nespusă până acum a prietenilor Scooby și Shaggy. Așa aflăm cum s-au cunoscut aceștia și cum au făcut echipă cu tinerii detectivi Fred, Velma și Daphne, ca să formeze faimoasa Mystery Inc. Acum, după sute de cazuri rezolvate și aventuri trăite, Scooby și gașca se confruntă cu cel mai mare mister: un plan de a-l elibera pe câinele fantomă Cerberus în lume. În timp ce încearcă să oprească această „câineapocalipsă” globală, gașca descoperă că Scooby are o moștenire secretă și un destin epic.
Greg, patronul companiei Alibi.com, este gata să le ofere clienților săi alibiuri inspirate pentru ca aceștia să evadeze din sânul vieții de familie. Împreună cu Augustin, asociatul său, și cu Medhi, noul său angajat, aceștia elaborează stratageme și înscenări imbatabile pentru a-și acoperi clienții. Evident, o astfel de ocupație este cel mai fertil teren pentru situații neprevăzute.
Dar, când Greg o cunoaște pe Flo, o tânără blondă și sexy, dar care urăște bărbații mincinoși, lucrurile încep să se complice, căci Greg începe relația prin a-i ascunde fetei adevărata natura a activității lui. Când Flo îl duce pe Greg să-l prezinte părinților, acesta are șocul vieții lui: Gérard, tatăl lui Flo, este și el unul din clienții lui…
Urcându-se la bordul mamutului lor vehicul de agrement pentru o excursie rutieră în Munții Stâncoși din Colorado, familia Munro – condusă de patriarhul disfuncțional, Bob – se pregătește pentru aventura vieții. Dar petrecerea a două săptămâni împreună într-un spațiu foarte mic are un mod de a le îngrădi stilul.
BOXTROLI este o fabulă comică amplasată într-un oraș cochet post-victorian ai cărui locuitori sunt obsedați de avere, apartenența la clasa superioară, dar și de cea mai puțitoare dintre toate soiurile de brânză. Pe sub pietrele lustruite ale pavajului din oraș sălășluiesc niște monștri care se târăsc afară din canalizare numai noaptea pentru a le fura orășenilor tot ce au ei mai scump: copiii și brânza. Sau cel puțin așa spune legenda în care cred cu toții. În realitate, Boxtrolii sunt niște creaturi ale canalelor extrem de blânde și de inofensive, un pic ciudate, din cauză că poartă cutii de carton reciclate ca pe un fel de carapace.
Simțindu-se copleșită de presiunea de a deveni regină, Mal se întoarce la rădăcinile ei putrede de pe Insula Pierduților. Acolo, află că dușmana ei de moarte, Uma, fiica Ursulei, i-a luat locul, autoproclamându-se regina orașului dărăpănat. Uma, căreia îi este încă ciudă că nu a fost aleasă să meargă la Auradon împreună cu ceilalți copii de răufăcători, își conduce banda de pirați, din care fac parte Harry, fiul Căpitanului Hook, și Gil, fiul lui Gaston, într-un atac asupra barierei dintre Insula Pierduților și Auradon, eliberându-i o dată pentru totdeauna pe toți răufăcătorii încarcerați pe insulă.
Artemis este un geniu de numai 12 ani, milionar şi parte a unei familii de infractori celebri. Dispariţia neobişnuită a tatălui său îl forţează să pătrundă într-o lume misterioasă, plină de zâne, spiriduşi şi magie, ce-i testează limitele - îl aruncă în situaţii din ce în ce mai periculoase, cu răsturnări la tot pasul… Şi totul porneşte de la un plan năstruşnic: răpirea unei zâne. Însă cea în cauză este chiar căpitanul Holly Short din Divizia de elită a Poliţiei Elementelor Subterane, iar îndrăzneţul Artemis habar nu are în ce se bagă.