Petrini, filozof de profesie, e ridicat de Securitate, din pașnicul său cămin, și supus anchetei, din cauza unei scrisori interceptate pe care unul dintre foștii săi colegi de facultate o încheia cu un banc stupid, schimbat frecvent între ei: "Aștept ordonanțe". Experiența de deținut în universul concentraționar și apoi între zidurile la fel de închise, ale "libertății" îi lărgesc eroului orizontul filozofic.
Sexul este interzis, dar Lolita devine o rebelă sexuală și difuzează aventuri erotice în tot universul în timp ce își satisface propriile fantezii interzise.
Dumitru Costa, un tânăr procuror, primește primul său caz: moartea suspectă a unui miner din Valea Jiului. Accident sau crimă? Costa este ajutat de Alina, o ingineră. Se îndrăgostesc.
Între timp, alți doi mineri sunt uciși într-o galerie de mult închisă. Investigația lui Costa deranjează autoritățile locale... Pe măsură ce adevărul iese la iveală, Costa își dă seama că absolut nimeni nu vrea să-l știe...
Formația de muzică rock a liceenilor urmează să participe la un concurs. Succesul depinde de un cântec nou pe care membrii ei ar trebui să-l compună. Dar, pe lângă activitatea artistică, adolescenții au și una școlară, al cărei gardian principal este neînduplecata Isoscel.
Filmul încearcă să reconstituie cât mai fidel momentul dramatic al unuia dintre cele mai delicate subiecte din istoria modernă a României - actul de la 23 august 1944. Filmul acoperă și perioada tumultoasă a rebeliunii legionare din 1941 și abdicarea regelui Mihai, ascensiunea, arestarea și executarea mareșalului Antonescu, gloria și decăderea regelui Mihai, impunerea lui Petru Groza ca prim-ministru de către Vasinski, moartea lui Maniu și execuția lui Pătrășcanu.
Senatorul Vârtosu sosește într-o localitate montană să inaugureze o instalație eoliană, prilej cu care este întâmpinat de un potop de reclamații din partea țăranilor, nemulțumiți de felul cum au fost reîmproprietăriți. Se debarasează însă repede de ei și se instalează într-o fostă vilă a lui Ceaușescu, în care dormise și președintele Franței, Charles de Gaulle. E încântat de atenția cu care este abordat de trei ziariști străini, interesați, de fapt, să cumpere o parcelă de munte, comandându-le pentru prânzul de a doua zi... melci. Deși autoritățile scot la cules toată suflarea locului, melci nu prea sunt, nu-i sezonul lor. Totul degenerează într-o serbare câmpenească, terminată cu un viol.
Fotograf la o publicație de scandal, Gary primește misiunea de a contribui la compromiterea unui om politic, bănuit de relații cu o minoră. Ca să poată supraveghea camera de hotel a demnitarului, pe care urmează să-l surprindă în compania protejatei sale, Gary se instalează în mansarda lui Miss, o prostituată trecută de prima tinerețe, personaj tragic, care trăiește din amintiri și care va sfârși prin a se sinucide. Prins intre interese politice divergente, Gary e arestat...
Desființarea caselor de toleranță vrea să fie un cadou oferit "tovarășului Stalin" de către puterea comunistă de după Al Doilea Război Mondial. În acest sens, partidul apelează la tovarășul Puzderie (Gheorghe Dinică), care însă inainte de a trece la fapte are grijă să profite de plăcerile vieții. Filmul redă cu mult umor felul în care s-a realizat această "revoluție" în București, insistând asupra "muncii de convingere" specifică regimului cu fiecare "client" în parte. Iar dacă nu se înțelege de "vorbă bună", partidul deține și alte "metode de convingere" care dau, parcă, mai multe rezultate: șantajul, amenințările de tot felul, atacul brutal, violența. Totul pentru a rezolva o "problemă spinoasă" care stătea în calea fericirii tovarășilor. Acțiunea e plasată în 1949 și are șansa unor personaje bine construite, multe dintre ele cu valoare de simbol pentru obiceiurile vremii.